Nu fusesem încă la Globe, Shakespeare’s Globe Londra, era, pentru un teatrolog ca mine și încă și globe-trotter, un must see. Știam aproape tot despre el, doar că una e să afli din cărți și cu totul altceva în realitate. Imaginația activată în faza cărturărească se completează prin asociere emoțional-experiențială într-o perspectivă integratoare.
Cele mai recente update-uri erau de la Bill Bryson, care are talentul de a etala informații prețioase în forme agreabile. „Deși aveau o capacitate mare, un element caracteristic al teatrelor era proximitatea. Nimeni din public nu se afla la mai mult de cincisprezece-douăzeci de metri de marginea scenei“ (Shakespeare. Lumea ca o scenă, traducere de Ioana Aneci, Polirom, 2023, p. 99). Cei de la stall stăteau în picioare, la fel și acum, sunt cele mai ieftine bilete. Pe vremuri, cumpărătorii lor veneau înarmați cu alimente alterate pe care le foloseau în reacțiile critice la adresa artiștilor, proiectându-le înspre scenă. În partea acoperită a teatrului, etajată, stăteau clasele sociale superioare, pe băncuțe din lemn, fără spătare, destul de incomode. Ajută, contra cost, o pernuță.
E interesant cum se anunțau odinioară registrele dramatice, pentru ca inclusiv neștiutorii de carte să fie la curent și să intre. Un steag înălțat pe cea mai de sus poziție a clădirii însemna că în ziua respectivă se joacă. Un sistem de semnalizare foarte simplu prezenta genul spectacolului: un steag negru, o tragedie; unul alb, o comedie; altul roșu, un subiect istoric. William Shakespeare este unul dintre cei patru actori care au contribuit la The Globe, unde a fost acționar. Latura lui creativă era dublată de cea antreprenorială, căci nevoia te obliga la crearea unui context de expresie. Inițiativa era motivată de absența unui număr suficient de săli în oraș. Asociații voiau un spațiu unde să se exprime, așa că lăcașul teatral s-a deschis în 1599, iar aici s-au jucat Hamlet, Regele Lear, Iulius Cezar, A douăsprezecea noapte, Antoniu și Cleopatra. Era perioada de boom teatral, numeroase alte locații au apărut aproape simultan, hrănind dorința de divertisment a unei populații în creștere.
The Globe a funcționat 14 ani. Era destul de frecvent inundat de Tamisa, iar marea problemă era mirosul urât de la canalizare, de fapt locurile unde-și făceau oamenii nevoile. Oricum, era una dintre destinațiile preferate ale doritorilor de amuzament.
Focul era marele dușman al incintelor din lemn, construite fără soluții de ignifugare. La o reprezentație a lui Henric VIII, în 1613, o scânteie cauzată de un tun din decor a aprins rapid acoperișul. N-a fost nevoie decât de două ore pentru ca totul să ardă. Din fericire, Globe a fost rapid refăcut, în mai puțin de un an, cum zic sursele documentare.
Directoarea artistică de acum, Michelle Terry, scrie în prezentarea oficială că „în îmbrățișarea și umbra a 1.000 de stejari, nu există spațiu mai bun în lume să descoperi, redescoperi și să te încânți de Shakespeare și de teatru“. Ideea reanimării lui, pe malul hiperaglomerat al Tamisei, îi aparține americanului Sam Wanamaker și a prins viață în 1997. E o replică exactă a Globe-ului istoric (open air elizabetan) și e administrat profesionist de Shakespeare’s Globe Trust. Demersurile lui Wanamaker au debutat în 1970, a găsit locul, foarte aproape de amplasamentul inițial (la vreo 200 m) și a perseverat în a continua proiectul care s-a finalizat abia după trecerea lui în neființă. Arhitectul Theo Crosby a pus la punct planurile după îndelungi consultări cu specialiști de nivel academic în adevărul epocilor trecute. Nenumărați voluntari s-au implicat în demers, atrași de idee.
Shakespeare și piesele lui au călătorit odată cu vapoarele de emigranți porniți să cucerească Lumea Nouă, cu Imperiul Britanic peste tot pe unde s-a întins. A fost un excelent produs cultural de export. Așa că nu e deloc de mirare că încă de multă vreme locuri și practici pe care dramaturgul le-a generat au expandat pe planetă. Globe nu mai e de multă vreme singular la Londra. Copii similare s-au deschis în Germania, Argentina, Noua Zeelandă, Japonia, Italia, Olanda, SUA. O statistică oficială zice că ar fi 15 de Globe în lume.
Vestigii ale teatrului londonez au fost descoperite în 1989, într-o parcare, dar încă nu au fost puse în valoare. Plasate sub un imobil care ar necesita el însuși consolidare, intervenția ar fi afectat construcția, un risc pe care nimeni nu și-l asumă. Rămâne pentru viitorime. Un beneficiu a fost faptul că rămășițele au făcut lumină în privința formei, un icosagon, un poligon cu 20 de laturi. Cu deschidere de 3.240 de grade la interior. O formă aproape circulară, agreabilă, incluzivă, prietenoasă, cu vizibilitate foarte bună.
Pariul refacerii actuale a fost respectarea tehnicilor de construcție de altădată. O adevărată provocare pentru obținerea avizelor, căci din 1666 (anul marelui incendiu londonez) încoace, nici o clădire din Londra nu a mai fost realizată astfel. Din motive de securitate. 1.000 de stejari (cei pomeniți de Terry) au fost aleși din pădurile Angliei pentru a oferi lemnul necesar. Iar pentru acoperiș, 6.000 de snopi de stuf din Norfolk au ajuns aici.
Globe de astăzi combină cultural producția teatrală și cea educațională într-o formulă productivă, gândită și pe imediat, pe aflux de public, dar și pe termen mediu și lung, pe investirea în viitor. Ai publicul pe care ți-l formezi, e atât de adevărat! Nu se montează exclusiv Shakespeare, ci și texte în premieră absolută. Globe player e un program de difuzare online în cinematografele din UK și în televiziune. Tururile ghidate sunt în sine un spectacol, spun performativ fermecătoarea poveste a locului.